Boboteaza

Botezul Domnului

 

             Sărbătoarea Botezului are o importanţă deosebită în popor, fiind, după Naşterea Domnului, praznicul cel mai bine integrat tradiţiei.Se mai numeşte popular Boboteaza. Botezul Domnului s-a numit, în Biserica de Răsărit, Epifania sau Teofania, cu sensul de Arătarea Domnului, pentru că, la Iordan, Mântuitorul S-a descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu, manifestându-se cu acest prilej prezenţa Sfintei Treimi.

             Din perioada veche până astăzi , importanţa sărbătorii a făcut ca aceasta să fie celebrată cu datini la cult, asemenea Naşterii Domnului, împreună cu care a fost unită până în sec. al IV-lea. Aceste datini încep cu ziua Ajunului, când, după tradiţia generală, este zi de post, de ajunare.În acest scop, se pregătesc bucate de post, care se pun pe masa Ajunului ,rânduiala fiind asemănătoare cu cea de la Crăciun. Obiceiul cel mai important din ziua de Ajun este umblatul preotului cu aghiasma sau, cum se spune în Bucovina, “ umblatul cu crucea “ pe la casele credincioşilor pentru a le sfinţi prin stropirea cu aghiasmă. Cu această ocazie, preotul poartă o cruce în mână, iar în unele sate are o icoană mică a Botezului în loc de cruce.

             Există deosebiri de la o zonă la alta, în ceea ce priveşte întâmpinarea preotului.În cele mai multe părţi, acesta este primit de gazde cu o lumânare aprinsă, simbolizând lumina lui Hristos sau cea purtată de Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.În unele sate bucovinene ( Vatra Moldoviţei, Frumosu, Sadova , Pojorâta), mai demult, gospodarul făcea, de Ajun, o cruce mică de lemn, pe care o prindea în cuie la uşa fântânii sau la stâlpul porţii, unde preotul o stropea cu aghiasmă şi rămânea pentru totdeauna , în fiecare an adăugându-se câte una nouă. După stropirea casei şi a mesei cu bucate, se punea pe alocuri pe crucea preotului, la sărutarea ei de către membrii familiei, un fuior de cânepă,despre care se credea că va ajuta creşterea cânepii sau prinderea relelor casei.

             În Bucovina , există obiceiul ca preotul să fie însoţit de la o casă la alta de către vecini, care merg cu o lumânare aprinsă ,strigând şi ei, ca şi grupurile de copii, Chiraleisa, o adaptare a grecescului « Kyrie eleison »,cu sensul de « Doamne miluieşte »,binevestindu-L,lăudându-L şi cerându-I milă lui Dumnezeu. Copiii primesc nuci, covrigi, bomboane, mere etc. Preotul şi dascălul cântă troparul sărbătorii, iar în unele sate se cântau, în trecut, şi colinde, care vesteau minunea de la Iordan şi îi pofteau pe credincioşi în ziua următoare la sfinţirea apelor.Colindătorii erau îmbrăcaţi în costum naţional.

             Tot în Ajun, unul sau mai mulţi meşteri pricepuţi sculptează o cruce de gheaţă la o apă curgătoare, un izvor, râu sau pârâu, unde în ziua următoare se desfăşoară slujba Iordanului.

             Al doilea moment al sărbătorii Bobotezei, în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, îl reprezintă Sf. Liturghie, desfăşurată după tipicul Sf.Ioan Gură de Aur, cu troparele şi condacele specifice Bobotezei.Cei mai mulţi dintre credincioşi o receptează ca pe orice Sf. Liturghie, atribuindu-i aceeaşi semnificaţie.

             La slujba de sfinţire a apelor, numită şi Iordanul, participă, după unele mărturii, întreaga suflare a satului.În trecut, aceasta se desfăşura întotdeauna la o apă curgătoare, astăzi are loc uneori în curtea bisericii(Capu’Satului), alteori în piaţa satului(Vama)sau la o răscruce de drumuri(Mestecăniş, Gura Sadovei), unde este făcută din Ajun Crucea de gheaţă.Credincioşii vin aici într-o procesiune numeroasă, bărbaţi şi femei, bătrâni, tineri şi copii, în costume tradiţionale sau ,în ziua de astăzi , în haine noi.Bărbaţii poartă prapuri, cruci, serafimi, Icoana cea mare a Maicii Domnului.

             Preotul săvârşeşte slujba de sfinţire a Aghesmei Mari, invocând Sf. Treime, dascălul cântă troparul « În Iordan, botezându-te Tu, Doamne… »,iar corul cântă « Doamne miluieşte », după care se sfinţeşte apa curgătoare.La această slujbă, credincioşii asistă cu lumânările aprinse.

             La sfârşit, aceştia iau Agheasmă Mare, în vase curate ,anume pregătite.Toată procesiunea se întoarce apoi la biserică, în glas de clopote, strigând « Chiraleisa ».Se înconjoară biserica o dată, credincioşii revin în biserică, unde sunt miruiţi şi iau anafură, iar preotul face « otpustul »Sf.Liturghii.

             Agheasma Mare se ia de către credincioşi timp de opt zile, până la odovania Praznicului Botezului Domnului, pe nemâncate, cu smerenie şi rugăciune, spre purificarea sufletului şi a trupului.Cu Agheasma Mare se sfinţesc şi gospodăriile.În cursul anului, se păstrează la loc de cinste, putându-se folosi de către credincioşi numai cu binecuvântarea preotului şi cu post.

             Un obicei desfăşurat în seara zilei de Bobotează, care astăzi s-a pierdut, semnalat la Sadova şi Pojorâta, era Ardeasca.Acesta consta în adunarea tinerilor pe deal, unde se aprindeau focuri.Flăcăii dansau în jurul focurilor dansuri bărbăteşti, chiuiau, spuneau strigături şi săreau peste focuri.Aşadar, apa mai întâi, apoi focul erau considerate elemente purificatoare, realizându-se astfel o simbioză între credinţele precreştine şi cele creştine.Acest obicei se poate însă explica şi din perspectivă istorică, amintind de frecventele atacuri şi jafuri ale tătarilor în zonă, fapt susţinut şi de existenţa unui toponim, Drumul tătarilor, care leagă , peste Măgura, Câmpulungul de Pojorâta.

             În seara zilei de Bobotează, la Câmpulung, Sadova, Vama , Moldoviţa, se adunau grupuri mari, femei şi bărbaţi, la casa unui gospodar, mai târziu la Căminul Cultural, cu mâncare şi băutură. Aduceau lăutari, cântau şi dansau până spre ziuă. Aceste petreceri au generat vestitele baluri, care au fost reanimate la Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, Vama , Frumosu. Aici tinerii se cunoşteau mai bine, se întemeiau relaţii care duceau la căsătorie.

             În ziua de 7 ianuarie, de Sf. Ioan Botezătorul, se practica « Udatul Ionilor ».La porţile celor care purtau numele sfântului, se punea un brad împodobit, iar Ion trebuia să dea o petrecere cu lăutari.Acest obicei are astăzi o amploare mai mică, păstrându-se bradul aşezat la poartă şi cinstirea cu băutură a celor care l-au adus.

             În ceea ce priveşte continuarea obiceiurilor religioase, în zona Câmpulungului Moldovenesc, cele mai multe dintre persoanele chestionate s-au arătat optimiste, dând mai multe şanse de supravieţuire acestora decât obiceiurilor laice. Pe de altă parte, mulţi şi-au exprimat îngrijorarea, oamenii de astăzi fiind mai puţin religioşi şi mai puţin stricţi în respectarea învăţăturilor de credinţă.Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă mişcarea de integrare europeană, fenomenul de globalizare, a căror tendinţă este uniformizarea veţii sub toate aspectele ei.

             În concluzie, susţinem că tradiţiile religioase şi laice, care se armonizează atât de bine în cultul creştin –ortodox, vor supravieţui, aşa cum a supravieţuit, mai bine de 2000 de ani, credinţa noastră.Ele reprezintă o moştenire culturală, principala noastră avere, ele ne oferă cartea de identitate de care avem nevoie în Europa şi în lume.